Orasul care a da lovitura la banii europeni. Primarul îşi cere scuze pentru deranjul provocat de şantiere

noiembrie 7, 2018 By admin

Orasul care a da lovitura la banii europeni. Primarul îşi cere scuze pentru deranjul provocat de şantiere

Views:
511

Primarul din Oradea, Ilie Bolojan, a anunţat luni că oraşul a câştigat noi contracte de finanţare în valoare de peste 80 de milioane de euro, pentru realizarea unor pasaje subterane, lărgirea unui pod, achiziţionarea de autobuze hibrid şi a unor tramvaie.

„Am finalizat partea de evaluare a acestor proiecte, am primit vizita în teren săptămâna trecută. Acum proiectele europene sunt în faza de precontractare şi estimăm că până la sfârşitul acestei luni vom semna toate aceste contracte de finanţare”, a spus primarul Ilie Bolojan.

O parte a sumei va fi cheltuită pentru realizarea a trei pasaje subterane în zona Cetăţii oraşului, care va prelua circulaţia rutieră. În acest fel, întreaga piaţă care face legătura între Cetatea Oradea şi centru va deveni pietonală, cu excepţia circulaţiei tramvaielor.

Din suma primită se vor deconta totodată lucrările realizate deja pe strada Vasile Alecsandri, transformată la rându-i în pietonală, se vor cumpăra zece autobuze hibrid, se va extinde linia de tramvai în zona Universităţii Oradea, se vor mai achiziţiona încă 10 tramvaie, pe lângă cele 10 deja comandate, se va realiza un centru de zi pentru Şcoala Ioan Slavici, şi se vor asfalta trei străzi.

„Toate aceste patru pachete de proiecte sunt depuse pe Axa de mobilitate urbană, iar suma totală a acestora este de 81,8 milioane euro, din care aproximativ 10 milioane euro reprezintă cheltuieli neeligibile şi aprox 1,4 milioane euro sunt contribuţia de 2% a municipalităţii. Prin urmare, din 82 milioane de euro, municipiul va contribui cu 12 milioane de euro, iar diferenţa de 70 milioane de euro sunt banii europeni câştigaţi”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

Potrivit edilului, proiectele sunt deja în fază de implementare, unele cu licitaţii în curs, altele cu proceduri finalizate, iar din primăvară va începe şantierul. „Estimăm că cel târziu la primăvară vom putea începe lucrările. Vom încerca să lucrăm sub trafic într-o primă etapă, dar este foarte posibil ca, pe perioada vacanţei de vară, traficul să fie total blocat în zonă respectivă. De pe acum, îmi cer scuze orădenilor pentru deranjul din trafic”, a spus edilul.

Oradea a câştigat în ultimii ani finanţări de peste 250 milioane de euro şi mai are depuse proiecte pentru obţinerea a peste 170 milioane de euro. „A nu profita de această oportunitate de a atrage bani europeni e o greşeală strategică şi asta a fost o prioritate pentru noi. S-a format o echipă în interiorul primăriei, avem 18 colegi care se ocupă exclusiv de atragerea de finanţări europene şi astăzi suntem într-o fază avansată de depunere de proiecte pentru cea de-a doua perioadă de finanţare”, spune Ilie Bolojan.

COMMENTS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sanatate

  • De ce este bine să mâncăm roșii

    Roșiile sunt gustoase și bogate în vitamine și alți nutrienți importanți. Efectul lor benefic asupra sănătății se datorează, în principal, datorită conținutului de licopen, un antioxidant puternic care ajută organismul uman în lupta contra distructivilor radicali liberi, responsabili de apariția mai multor forme de cancer, spre exemplu. Un alt efect benefic este acela că protejează
    Read more »

  • Rosiile au multe beneficii pentru sanatate, dar trebuie sa cunosti si efectele adverse

    Cu siguranţă ştii că orice exces poate fi dăunător pentru organism. La fel se întâmplă şi în cazul roşiilor. Deşi sunt foarte sănătoase şi au o mulţime de beneficii, consumul lor în exces poate provoca rău. Află care sunt principalele dezavantaje! Afectează digestia Deşi roşiile pot ajuta la menţinerea sănătăţii sistemului digestiv, când sunt mâncate
    Read more »

  • Unguentul cu patlagina, un leac care nu trebuie sa-ti lipseasca din casa. Iata cat de usor se prepara:

    Unguentul cu patlagina este o comoara la casa omului. Se foloseste in tratarea ranilor purulente, arsurilor, furunculozei, eczemelor, herpesului, varicelor, hemoroizilor sangeranzi, iritatiilor pielii, ulceratiilor cutanate, ulcerului varicos, intepaturilor de insecte, plagilor infectate (inclusiv a celor deschise). Ingrediente: 100 g untura de porc nesarata (sau unt cu 80% grasime), 50 g frunze proaspete de patlagina.
    Read more »

  • Ceaiul de macese, un adevarat doctor al sanatatii

    Fructele macesului sunt recunoscute ca fiind un adevarat medicament natural, datorita continutului sau ridicat de vitamina C. Se consuma sub orice forma – ceaiuri, tincturi, infuzie, decoct, dar și sirop, zdrobite sau măcinate. Macesul este o specie de planta pe care o regasim atat in Europa, cat si in nord vestul Africii si in vestul
    Read more »

  • Cele mai sanatoase ceaiuri, prestigioase in intraga lume

    Iată un top al celor mai sănătoase ceaiuri din plante al renumitului doctor Oz. Ceaiurile sunt mereu la îndemâna oricui, sunt mult mai sănătoase și eficiente decât medicamentele și unele chiar fac minuni. ARTICOLE SIMILARE: Ceaiuri care nu trebuie să lipsească din casă Plante care te ajută să dormi DIN ACEEASI CATEGORIE: Beneficiile fructelor goji.
    Read more »

  • Ce propietati magnifice detin ciresele. Ele nu sunt doar gustoase ci si foarte sanatoase

    n clasamentul celor mai atragatoare fructe ciresele sunt cu siguranta in top. Dar se pare ca aceste fructe-vedeta ale sezonului au mai multe calitati decat aspectul care pur si simplu iti lasa gura apa cand treci pe langa ele. Potrivit oamenilor de stiinta, ciresele au numeroase efecte benefice asupra sanatatii. Ciresele te pot ajuta sa
    Read more »

  • Ce ti se poate intampla atunci cand nu ii dai corpului tau odihna necesara.

    Cand nu dormi suficient esti morocanoasa, ametita si nici macar tu nu te recunosti. Stiai insa ca dincolo de reactiile temporare, care iti trec dupa cateva ore de odihna, lipsa de somn poate avea efecte extrem de nocive asupra sanatatii tale? Iata ce se poate intampla cu mintea si corpul tau cand nu dormi suficiente
    Read more »

  • Ce se intampla atunci cand mancam pepene si cu ce lucruri bune ne poate ajuta acesta

    Iată de ce e indicat să mănânci seminţe de pepene roşu Pepenele roșu este extrem de hrănitor, răcoritor, energizant, aducând un beneficiu imens pentru sănătate. Dar, nu doar pulpa penenelui este utilă organismului ci și semințele acestuia. Iată de ce este bine să mănânci semințe de pepene roșu. S-a dovedit științific că persoanele care consumă
    Read more »